Iarna vine liniștită ,

În ferestre bate frigul ,

Și răceala ei cumplită !

Așteptând să-i vina timpul .




. . . Iar luna parcă se stinge ,

Ca și flacăra de foc ;

Treptat parcă se retrage ,

Norilor le face loc .





A plecat de-a tâtea ori . . .

Strălucirea ei prea faină ,

Stă ascunsă printr-e nori ,

Cu lumina cea de taină .





Noaptea tremură de ger ,

Ajutând ușor și vântul ;

Flori de gheața cad din cer ,

Parcă cuprinzând pământul .





Spre uimirea omenească ,

Se așterne peste lume ,

Ca o pătura cerească ,

Fara glas , și fără nume .