Se spune că a fost odată
În vremuri îndepărtate
O prea frumoasâ fată
Vorbind din obscuritate . . .


Și spunea cuvinte mari ,
Care răsunau departe
Până la plopii amari ,
Din întunecata noapte ;


Și lipsită de culori ,
Toată natura privește
Îmblânzită de fiori ,
Și , parcă aerul lipsește


Vântul bate printr-e ramuri ,
Ca o adiere rece
Clipele par a fi veacuri
Noaptea parcă nu mai trece . . .


Păsările pleacă-n zbor ,
Întregi stoluri se dezbină ,
Așternând în urma lor
O liniște deplină .